BIȚIGLA DIN MEHALA

Era o vreme, îmi povestește un vecin, în tinerețile lui uică-su, cika Sima, când măhălenții se considerau, pe bună dreptate, cei mai șmecheri dintre timișoreni. Și când în Mehala cea veche nu se furau bițiglele, oriunde le lăsai. Se prea putea să iei bătaie sau să fii fugărit prin mărginașul cartier de case, în special dacă veneai pe înserate, la baluri sau la vânătoare de gagici, de prin Fabrik, Iosefin, Fratelia sau Ronaț, dar măi omule, nimeni nu-ți fura, niciodată, bițigla! Era o lege nescrisă, mai respectată chiar decât dictonul „Banatu-i fruncea şi Mehala capitala”.

După un meci de fotbal al Kefereului, uica Sima a plecat la un șpriț, la birtul „Ogorul”, cu Pavlovici, Pera Bădeanțu, Kovacs și alții. După ce s-a abțiguit ca la carte, a încercat să se suie de siț și să plece acasă, dar cerebelul nu prea-i dădea ascultare. A aterizat în șanț, și-a belit nasul și cotul, așa că a hotărât să-și continue odiseea ținându-se de ghidon. La un moment dat, a observat că are și pană la roata din spate. Și-a proptit bițigla de stâlpul casei lui Ioșka și a continuat spre casă pe jos, clătinându-se ca un plop în bătaia vântului.

A doua zi, când s-a dezmeticit, ia țoagla de unde nu-i. Uica Sima nu mai știa ce a făcut cu ea, unde a lăsat-o. Sau uitat-o. A căutat-o la stadion, la birt, prin vecini, degeaba. Abătut nevoie mare, a luat-o pe jos spre bodegă, să se dreagă de supărare cu un rachiu sau cu o halbă de bere. Pe traseau însă, în dreptul casei lui Ioșka, celui mai bun maistor din Mehala, și-a zărit bițigla proptită exact de același stâlp. Atunci și-a adus aminte. Hotărât s-o ia la împins din cauza panei, a văzut că roata era umflată, iar camera schimbată. Nu înțelegea ce s-a întâmplat. În pragul casei de vizavi ieși Ioța, frizerul, și-i strigă:

– Ți-a reparat-o Ioji azi dimineață, că a găsit-o cu pană în fața casei. Ți-a schimbat și dinamul, că ăla vechi nu-ți mai mergea. Și ți-a uns și lanțul cu vazelină. Mere ca nouă! Știi că el nu suportă să vadă bițigle betege…

Dar asta se întâmpla de mult, pe vremea când uica Sima era tănâr și când măhălenții erau cei mai șmecheri și mai aprigi dintre timișoreni. Și când nimeni nu-ți fura bițigla, oriunde o lăsai.