O ALBASTRĂ

Îmi place să găsesc obiecte uitate în cărțile pe care le cumpăr în piețele de vechituri sau le pescuiesc prin bibliotecile risipite de valuri ale persoanelor plecate spre alte țârmuri.
Într-un Miguel Angel Asturias dau de o poză – două fete pe malul unui lac. Oare mai trăiesc? Își mai aduc aminte de această vacanță? S-ar bucura dacă le-aș găsi și le-aș înapoia fotografia? Pe spate nu scrie nimic, pe carte nici atât, poate fi vorba de oricine. Un fir de nisip în Sahara umană de lângă noi.
Într-un Amado găsesc două bilete neperforate de autobuz din 1982. Cine le-o fi ascuns/uitat acolo? Cât le-o fi căutat?
Dintr-o traducere în limba română a lui Ivo Andrić din 1967 îmi sare în față o rețetă de prăjituri, scrisă cu pixul pe o jumătate de foaie de caiet de vocabular.
Pa coperta 3 a unei cărți din colecția ”Romanul Secolului” cineva a ținut scorul la cruce. Perechea M/S a câștigat la scor în fața perechii L/A (21-11; 21-5; 21:10). Oare își mai aduc aminte de acea seară? De poveștile pe care și le-au spus, de berile pe care le-au băut împreună?
N-o să uit privirea dezamăgită a unui moș atunci când am găsit printre paginile îngălbenite ale dicționarului pe care îl vindea cu 5 lei în Ocska o bancnotă de 100 de lei, cu portretul implacabil al lui Bălcescu, secondat de stema Republicii Socialiste România. În ochii lui s-a derulat în câteva secunde un întreg film, se vedea că și-a adus aminte când a pus banii acolo și că regretă că nu i-a cheltuit din timp pentru ceva mai folositor: o masă copioasă la ”Cina”, patru pachete de Kent, o ladă de bere… Ar fi vrut să-mi spună toată povestea, dar amarul l-a copleșit, așa că s-a mulțumit să suspine și să dea din mână a lehamite. Am scos cinci lei și am cumpărat dicționarul, mai mult dintr-o compasiune de moment decât dintr-o nevoie calculată. Când am dat să plec, moșul m-a strigat și mi-a întins suta spunând:
– Ia-l și pe căcatul ăsta, măcar ca semn de carte.

Advertisements
Posted in Uncategorized | Leave a comment

Șaorma

O piticanie vorbăreață și jovială dă târcoale fast-food-ului arăbesc din zonă. Poartă haine scumpe și de firmă, asortate însă catastrofal. Are chelie și o burtă proeminentă. Globii oculari nu i se mișcă foarte coordonat, dar toate astea nu îl împiedică să-i arunce priviri destul de îndrăznețe și pline de subînțeles vânzătoarei creole cu părul prins în coc.
– Săru-mâna domniță dragă, min fadlak, cum s-ar spune prin părțile dumneavoastră, ce îmi puteți recomanda din minunata dumneavoastră bucătărie?
– Păăăăi… avem șaorma. E la ofertă, răspunde fata distant arătându-i cu degetul meniul de pe perete.
– Șaorma, da, da, e o chestie extraordinară! Cea mai bună șaorma din viața mea am mâncat-o la Berlin acum trei ani, mai bună chiar decât la Istanbul, dacă vă vine să credeți! Și eu am călătorit mult, nu glumă! Dar sunt convins că la dumneavoastră e cel puțin la fel de bună!
Vânzătoarea aprobă imperceptibil din cap și-și vede de prepararea unei salate, însă el continuă în același ton:
– Apropo, cum se scrie corect? Șaorma, shaorma sau shawarma? Și cum se pronunță acest cuvânt? Se pune accentul pe a cea de-a doua sau pe cea de-a treia silabă, că am auzit mai multe variante?
– Nu înțeleg ce vreți să spuneți…
– Ah, mă scuzați, e de înțeles, nu sunteți de aici. Dar vă exprimați destul de bine în românește, felicitările mele. Chiar, min ayn anti? Cum vă numiți, drăguță doamnă? Sau chiar domnișoară, dacă pot îndrăzni să sper?
Fata se întoarce cu spatele pentru a prelua o comandă de la bucătar.
Cu zâmbetul tâmpițel întipărit pe chip, el nu se lasă păgubaș:
– Corectați-mă dacă greșesc, nu am exersat de mult, de când am fost ultima dată în Tunisia, în 2015, se spune cumva motasharefon bema’refatek?
– Doriți cu carne de pui sau de vită?
– A da, da, să nu uităm pentru ce am venit, șaorma, da, da! Sau shaorma! Sau shawarma, he, he! Totuși, aș prefera, dacă aveți, un baba ganoush. Sau un mansaf, cum am mâncat în Iordania, a fost pur și simplu demențial, nu au vrut să-mi spună ce condimente folosesc… Sau poate un kushari, dacă aveți, așa, ceva ușor, vegetarian…
– De vită sau de pui? întreabă vânzătoarea sictirită.
– Aha, dacă așa stă treabă, ne mulțumim cu o șaorma delicioasă de pui! Și, evident, sper că-mi veți ura poftă bună, bil-hanaa wa ash-shifa, corectați-mă dacă am pronunțat greșit…
– Nenea, io nu mi-s arăboaică, mi-s țigancă din Kuncz.
– Oh, da, da, scuzați-mi insistența. În cazul ăsta, Bahtalo tirro to Nevo Bers, spune zâmbind, dar de această dată cam stingher.
– Vă dau și ceva de băut?
– O apă plată.
– Poftiți.
– La revedere! O zi minunată să aveți!
Ja draq care, spune vânzătoarea printre dinți clătind un pahar în chiuvetă.

Posted in Uncategorized | Leave a comment

VARIETĂȚI ETILICE

Acum trei ani spuneam într-o discuție că adjectivul ”beat” este cuvântul cu cele mai multe sinonime din limba română. M-am contrazis cu niște comeseni, după care, mai în glumă mai în serios, am spus că pot strânge 100 de adjective, locuțiuni adjectivale sau substantive care semnifică aproximativ același lucru. Cu ajutorul prietenilor virtuali de pe FB am strâns până acum 134, după cum urmează:

1. aburit
2. abţiguit
3. achitat
4. afumat
5. aghesmuit
6. alcoolizat
7. amețit
8. amorțit
9. anesteziat
10. aripă
11. ars
12. aut
13. avansat
14. avion
15. bat
16. băut
17. belit
18. beţic
19. betoc
20. bordură
21. ca un servitor
22. ca vioreaua
23. cârpă
24. cherchelit
25. chiaun
26. comă
27. coxat
28. copt
29. criță
30. crumpăn
31. cui
32. cur belit
33. curentat
34. cusut la bot
35. daună totală
36. decor
37. dinamită
38. drinky
39. drojdit
40. elice
41. etilizat
42. faultat
43. fiolă
44. franjurat
45. gata
46. glonț
47. grand prix
48. guguștiuc
49. gumă
50. henț
51. injectat
52. înnecat
53. în patru labe
54. în stare de ebrietate
55. jalea
56. jumară
57. lacrimă
58. lampă
59. lat
60. lemn
61. lemn Tănase
62. linie
63. lopată
64. loptă
65. lovit
66. lovit în aripă
67. lulă
68. machit
69. magnetizat
70. mangă
71. mascat
72. matol
73. matosit
74. matrafoxat
75. mort
76. mortăciune
77. mortegas
78. mut
79. muci
80. mucles
81. n-are semnal
82. orb
83. orbete
84. orbinson
85. paralizat
86. parfumat
87. pe plantație
88. pian
89. pilă
90. pilit
91. pișat pe el
92. pișat în cur
93. pișcat
94. pizdă
95. plantă
96. pleasnă
97. porc
98. praf
99. praștie
100. pulbere
101. pulă
102. pupat cloța
103. pușcat în aripă
104. pământ
105. rachetă
106. rangă
107. rupt
108. rupt în gură
109. salată
110. sedat
111. semafor
112. spart
113. statuie
114. sugaci
115. şpriţat
116. tablă
117. teleghidat
118. temelie
119. terci
120. terminat
121. tranchilo
122. trencheș
123. tromf
124. trompetă
125. tropa
126. trosnit
127. turmentat
128. turtă
129. turtit
130. țapăn
131. țiglă
132. varză
133. vioară
134. zulă

Evident, lista rămâne deschisă. Ce ziceți, mai găsim? 🙂

Posted in Uncategorized | 4 Comments

DISCO

A venit în vacanța de iarnă la bunici. E frumușică, deșteaptă și ”de la oraș”. Simțind că e râvnită fățiș sau pe ascuns de majoritatea donjuanilor kusturițieni din localitate, nu se lasă abordată foarte ușor. Și ei știu că au de-a face cu o știucă ce-și face foarte rar apariția prin aceste canale rătăcite ale pustei uitate de lume.
Dar diavolul se lasă invocat tocmai atunci când încerci să scapi de dulcea plictiseală și liniște a vetrei bunicilor.
Fostul cinematograf sătesc s-a transformat după Revoluție în discotecă. În prima încăpere funcționează un fel de birt, pe când casa de bilete a devenit ring de dans. La intrare, pe trepte, stau mereu câțiva șmecheri locali, care îi scanează cu neîncredere pe toți alogenii veniți nepoftiți ”la agățat” pe teritoriul lor.
Scobitoarea zăbălită din gură se plimbă de la o bară la altă, cei doi dinți fiind singurii care ies la iveală în eventualitatea schițării unui zâmbet. În fața lor se întinde o armată de mucuri, o baltă de flegme și un covor de coji de semințe. Ei au învins portretele sobre și patetice ale lui Sergiu Nicolaescu și Kolea Răutu, ce tronau pe pereții defunctului cinema. Ei sunt generația video-player, cerberii noii democrații, tibia lui Van Damme, codița lui Steven Seagal, ”Minskul” lui Schwarzenegger. Ei sunt spiritul disco.
Ea își cumpără un suc și se așează pe scaunul de la bar. Așteaptă să fie abordată ghiolbănește, ca într-o scenă de film categoria B, după care să fie salvată de băiatul bun, care o va conduce plin de tandrețe acasă. Poate îl va săruta și îl va invita pe furiș în raiul ei călduros.
Ghiolbanii nu întârzie să apară. Unul se preface că e împins de mulțime pentru a-i pune mâna pe țâțe. Îi vede cei doi stâlpi, aflați în extremitățile cavității bucale. O îmbie cu o gură de bere. O invită ”s-o facă un fox”. Îi spune ”pisi”, după care trece la ”o-ho-ho, mâțo”. Băiatul bun nu apare însă. Poate fiindcă nu există. E o lume a personajelor secundare, a eroilor negativi.
Cinematograful s-a transformat în disco, ucigând până și iluzia despre Hollywood.

Posted in Uncategorized | 1 Comment

Tata

Tata nu se trezește cu adevărat până nu-și aprinde o țigară. Îl aud cum pipăie cu palma mâinii drepte micuța etajeră de lemn ce desparte patul de perete. Acolo își ține teancul de reviste Rebus, programul tv, pixurile, scrumiera, pachetul de țigări și bricheta. Își scoate cu dexteritate o dudă, o duce la gură, o aprinde, trage două-trei fumuri, după care deschide anevoios ochii. Până merge să se barbierească la baie mai fumează cel puțin două. Se rade cu țigara-n colțul gurii, fumul îi pișcă ochii, dar nu renunță la ea. Se strâmbă, se schimonosește, pufăie, aruncă spumă în chiuvetă, își freacă fața cu spirt și bea o gură de cafea. Își mai aprinde o țigară, deschide poarta, intră în Opelul lui din `78 cu bordul prăfuit și scrumiera burdușită de mucuri, bagă cheia în contact și iese la stradš uitându-se în oglinda retrovizoare cu țigara-n gură.
Tata e în general tăcut, flegmatic și sceptic până în măduva oaselor. A fost o singură dată la mine la școală, să-mi aducă niște bani. Prin clasa a X-a sau a XI-a mi-a zis doar atât: ”No, sper că știi tu ce faci!” Cam ăsta a fost sfatul lui legat de viitorul meu.
Nu se bagă în viața mea dar mă urmărește, în felul lui, de la distanță. Când dau de oameni lingușitori, prefăcuți, expansivi și hrăpăreți, care încearcă ”să mă combine” cu tot felul de dume, mă gândesc inevitabil la posibila reacție a lui tata. Parcă-l și văd, îi scanează cu o privire de pistolar taciturn și scoate doar un sunet discret, dar mai dezabrobator decât orice jignire sau negare, ceva de genul: „ț-ț-ț”. Cine îl cunoaște știe că asta înseamnă un fel de ”fuck off”.
Tata e un om al esențelor, al sintezelor și antagonismelor Banatului rural, al alcoolurilor tari, care te îndârjesc și te doboară deopotrivă. Locurile în care se simte cel mai bine sunt garajul lui bata Dragan și grajdul lui Rada, unde se bea vin direct din damigeană și se joacă poker într-un fum pe care îl poți tăia cu briceagul. Chiar dacă nu a fost niciodată gras sau măncâu, despre orice mâncare care nu conține carne spune că e ”de căcat”. La fel despre orice mașină non-germană sau despre poeții contemporani cu care a fost obligat să-și bată capul la școală. A picat bacul din cauza biologiei fiindcă nu s-a trezit la timp să meargă la examen. Oricum, îi mai mult câinii, caii, acordeoanele și vinul, școala e doar ”o cușcă de iepuri”. Pe Jar, ciobănescul nostru german, îl cheamă de multe ori în cameră chiar dacă are labele pline de noroi, iar cu celălalt maidanez, Patrocle, pe care l-a găsit la lucru când era cățel, doarme în pat.
Bătrânul e un învins clasic al sistemului. Chiar dacă l-a înjurat pe ascuns toată viața pe Ceașcă și era să fie săltat de miliție după ce a sărit o dată la primarul Rankov, nu s-a putut adapta noilor vremuri ale hoției generale de după Revoluție. L-au disponibilizat și i-au dat de știre că nu mai e nevoie de el. Societatea a luat-o în altă direcție, iar dintr-un avion care pierde înălțime se aruncă bagajele inutile. Încearcă să-și domolească demonii cu alcool, dar în loc să dispară, aceștia se înmulțesc necontenit.
De când s-a îmbolnăvit și a ajuns la spital se ascunde de mine când fumează, de parcă eu aș fi tatăl lui. Știe că nu mai are nicio autoritate asupra mea, știe că nu mai cred că poate degaja mingea de fotbal până la cer și că nu-i cel mai tare om din lume la bătaie. Nu-i place să-l văd vulnerabil, terminat, stins ca o țigară. Îl întreb dacă nu s-a speriat de diagnosticul care i s-a pus. ”S-au speriat doctorii când au văzut ce am”, îmi răspunde cu un calm aproape morbid. Ăsta este el, pur și simplu nu se teme de moarte, de lipsa veșniciei, de neant, de perspectiva anihilării ființiale. Nu e un om credincios, singura dată când l-am văzut intrând în biserică a fost după moartea părintelui Milan.
Nu pot să scriu tot ce aș vrea despre tata. Mă simt stingher știind că m-ar privi cu maximă neîncredere sub sprâncenele lui negre, fără să-mi zică nimic. Nu degeaba i se spune ”Mrki” (un fel de ”Întunecatul”).
Azi se împlinesc deja 12 ani de când a murit. N-am putut să plâng la înmormântare, mi-era cumva jenă. Nu atât de lume, cât de el, de stafia (ne)împăcată din coșciug. Nu l-am auzit să se tânguie niciodată. A tăcut și a înghițit foc până s-a prefăcut în scrum. Nu mi-a ținut predici părintești sau morală de trei parale. Țin minte că după Revoluție mi-a interzis să merg la Căminul Cultural, unde veniseră ajutoare din Germania. Toți au dat năvală, iar eu, copil fiind, eram pofticios, mai ales că-i vedem pe alții cum cară de acolo tot felul de pachete cu haine, alimente și dulciuri. El m-a luat de braț, m-a smucit și m-a întrebat:
– Ai cu ce să te îmbraci și să te încalți acasă?
– Da.
– Ai ce să mânănci acasă?
– Da.
– Atunci marș acasă! Noi nu suntem pomanagii.
Pe moment am fost revoltat, dar n-am avut curaj să protestez. Scriind, îmi vin în minte multe episoade anecdotice legate de tata, dar nu vreau să întind coarda. Una din ultimele chestii pe care mi le-a spus a sunat cam așa (tradus aproximativ din sârbește):
– Încearcă să nu fi un om de căcat în viață. Asta mi-a zis și tata pe vremuri, dar eu am făcut, totuși, destule căcaturi.
Cred că e una dintre cele mai folositoare povețe pe care puteam să le primesc pe linie paternă. Poate că n-a fost cel mai exemplar om în sensul clasic al termenului, dar sunt sigur că am avut un tată care, în felul lui, m-a iubit enorm. N-a fost nevoie să mi-o arate la modul patetic, am simțit-o mereu. Și am primit de la el un sfat pe care încerc, pe cât posibil, să mi-l însușesc și, sub o formă îmbunătățită, să-l transmit mai departe.
Viața e galopul unui lipițan, nu o cușcă de iepuri.

Posted in Uncategorized | 1 Comment

SFÂNTUL CASEI

Mama a fost fiica unui partizan decorat în război, erou al poporului

care a înlocuit icoana sfântului Gheorghe din camera de goști

cu tabloul lui Tito – o zeitate locală supremă

alături de Jimmy Hendrix și John Lennon.

Adolescentă fiind călătoarea și își imagina tot feluri de chestii

scria scrisori celebrităților, mergea la concerte rock

credea în hippie-socialism, în iugoslavizarea lumii și în exportul de fericire

își tapeta camera cu postere, cânta la chitară prin parcurile orașului

și îi iubea deopotrivă pe americani și pe ruși

din cauza lui Hemingway și a lui Șolohov.

După facultate s-a angajat ca inginer la fabrica Petrohemija

și era tare mândră de realizările din planul muncii.

Când a început războiul obișnuia să spună

că victoria fascismului nu poate fi decât temporară, ca în anii `40,

că binele va triumfa până la urmă

și că steagul cu steaua roșie va flutura din nou semeț

deasupra celor șase republici înfrățite întru istorie și sânge.

În timpul embargoului și sancțiunilor economice

pleca la cinci dimineața să cumpere pâine pe bonuri

cu tenacitatea și dexteritatea unui vânător de jaguari

inventa tot felul de surogate pentru cafea

și în drum spre serviciu mânca mere necoapte direct din pom.

Orașul nostru era cel mai poluat din țară

dar mama era fericită că fabrica la care lucra

era singura care nu făcuse disponibilizări

așa cum îi stă bine ultimei redute a socialismului autogestionar.

Pe 4 aprilie 1999 aviația NATO a bombardat fabrica Petrohemija

doi muncitori din schimbul trei au ars de vii

iar alți patru au ajuns la spital în stare foarte gravă

mama se ducea la 7.30 la lucru cu mașina

dar afară era atât de întuneric încât nu se vedea nimic

ea a aprins farurile și a mers – vitează, conștincioasă și ridicolă – mai departe prin fum

ca sfântul Gheorghe din icoana bunicului

pregătită să răpună balaurul invizibil ce scuipă foc.

Posted in Uncategorized | Leave a comment

HORA BĂNĂȚANĂ

Când eram în clasa a V-a, profesoara de limba sârbă, doamna Stokic, ne-a adunat să ne pregătim pentru serbarea de sfârșit de trimestru. Clasa noastră trebuia să se prezinte cu un scurt colaj de dansuri populare, începând cu ”banaćansko kolo¨(”hora bănățeană”). Degeaba am încercat să-i explic că nu mă pricep, că sunt afon, că n-am simțul ritmului, că am două picioare stângi, că mie îmi plac mai mult Bora Djordjević și Džoni Štulić… Eram fix nu știu câte perechi și nu puteam face notă discordantă, punct.
Cum să-i spun că am fobie de ridicol? Mie îmi era târșă să merg în timpul orelor în altă clasă să cer cretă, darămite să dansez pe scenă în fața unei săli pline de părinți, bunici, colegi și profesori, toți zâmbăreți și puși pe cârcoteală. Eram terminat, ce mai.
Mersul la repetiții mi-a consolidat starea de paranoia în loc s-o risipească. Dansam groaznic, eram cel mai pur antitalent din clasă și, probabil, din întreaga școală. Ziua spectacolului se apropia, entuziasmul profesoarei, al colegilor și al familiei era în clocot, doar eu, sărmanul, îmi doream să fiu într-o pirogă, pe un braț ascuns al Amazonului, înconjurat de anaconde, jaguari, pirane, șopârle și maimuțe urlătoare. Aș fi fost în stare să alerg până la Periam Port și înapoi, numai să fiu lăsat în pace.
A venit, inevitabil, ziua fatidică. La auzul primelor acorduri ale unui acordeon ascuns în culise m-am trezit țopâind în fața unei asistențe cu priviri canibalice. Nu puteam să mă uit decât în cele mai adânci abisuri ale scenei prăfuite, de lemn. Nicăieri nu m-am simțit mai stingher și mai neajutorat decât în acea horă.
Unul dintre inchizitorii din public era și ilustra mea străbunică, baba Bojka. Nevăzând foarte bine, a întrebat-o pe maică-mea, care stătea lângă ea:
– Al cui e ăla mic, care habar n-are?
Mama n-a avut niciun dubiu să-i confirme la ureche:
– Al nostru.
Posted in Uncategorized | Leave a comment