NOPȚILE ÎN BIRTURI EU MI LE PETREC

În spațiul de la etaj al fostei Cooperative, în care pe vremuri funcționa croitoria, s-a deschis la mijlocul anilor 90 discoteca sătească, unde tinerii veneau să joace biliard, să bea, să danseze și să încerce să găsească ceva de ”guzicit”, după cum obișnuiau să spună într-un slang local sârbo-român.
După o noapte de Înviere, un grup de havări care se bucurau de privilegiul de a fi mai apropiați de DJ și patronat, au hotărât să facă tocmai acolo un chef cu mici și bere, cum îi stă bine balcanicului world wide.
Muzica disco era dată blană, jucătorii de biliard care se pricepeau la geometria mantelor își frecau tacurile cu cretă, pokeriștii rupeau morile cu mică-mare, în timp ce clienții începeau să umple incinta și să-și caute locurile strategice.
Micii se făceau într-o încăpere din spate, dar fumul îmbietor a umplut deîndată întreaga discotecă. Prvilegiul de a mânca le revenea însă doar celor aleși. Și ce bine era să stai la masa șmecherilor, scrutându-i cu nedisimulată superioritate pe pălmașii care poșteau câte un Monte Carlo și săreau de pe un picior pe altul pe ”Coco Jumbo”!
– Bă, îi omorâm pe ăștia cu mirosul, zice DJ-ul dându-și pentru o clipă căștile jos. Sar ăștia pe noi, jur, ca lupii, uită-te cum își belesc buteliile!
Când au ajuns pe masă oalele pline cu mititei, oamenii au început să-i înhațe cu mâna. Pită și muștar era la discreție. Din boxe se auzeau primele acorduri ale megahitului ”Casablanca”, fetele înțolite pentru ieșit în sat țopăiau și se unduiau pe ritmurile muzicii, puberii țapeni de la atâta rom ieftin le urmăreau cu jind de pe margine, în timp ce la masa din dreapta barului se clefăia, se râdea, se râgâia și se desfăcea sticlă după sticlă.
– Au, mamă, după micii ăștia îs în stare să beau două lăzi de bere, a strigat entuziasmat unul dintre meseni, după care s-a dus să invite la dans o fată pe care pusese ochii. ”Oh, dir-di-di, Casablanca”, fredona în timp ce înghițea rămășițele celui de-al zecelea negru mititel.
Spre spartul chefului DJ-ul a început să pună muzică mai veselă, lăutărească. Ultimii mohicani au părăsit localul după ora închiderii ținându-se de umeri și cântând: ”Nopțile în birturi eu mi le petrec”, și fiindcă nu știau continuarea refrenului, unul a adăugat din burtă: ”Și acasă ziua dorm ca un boschet”. Soluția a fost acceptată și preluată repede și de ceilalți, care, la propunerea cuiva s-au hotărât să meargă să vadă dacă mai e deschis vreun birt în sat, prin ulița întâia sau prin ulicioarele înainte de țigănie, unde se putea juca 66, table și bambilici la orice oră.
Dimineața i-a surprins pe care încotro. Unul pe o bancă, al doilea pe scările unei case, al treilea în șanț, al patrulea cu capul pe masă, al cincelea cu botul pe jgheabul din care beau apă puii, lăsat în stradă de o babă.
După mai bine de două decenii m-am gândit să caut pe net melodia ”Nopțile în birturi eu mi le petrec”, dar se pare că nu există. A rămas în undergroundul tradiției orale, risipită printre vechile casete din garaj, printre crengile plopilor de la SMT, printre rastelele contorsionate, scrumierele sparte, loviturile de biliard ratate și fumul micilor din noaptea de Înviere.
Goagălul mi-a sugerat însă o altă piesă, cântată de un anume Bogdănel Arabu, mult mai nouă, al cărei refren sună cam așa: ”Beau orice și mă fac cui, beau și apa de la pui”.
Orice asemănare cu realitatea este, evident, întâmplătoare.

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s