ARTEX

Chiar dacă e abia începutul lunii februarie, văzduhul e brăzdat cu discretă eleganță de anticipația dulce a primăverii. O simt cum vine călare dintr-o depărtare incertă, proptindu-și aripile de streșinile smaraldii ale catedralei.
Igor stă cuminte în cărucior și înregistrează fiecare secvență a dimineții. Pentru el totul este nou și fascinant. Trecem pe aleea pavată care desparte Intrarea Zenit de bulevardul Gheorghe Lazăr. Niște băieți joacă fotbal în micuțul părculeț din fața blocului cu patru etaje. Mă opresc și-i privesc cum aleargă prin noroi după o minge semidezumflată și belită. Îmi aduc aminte cum în același loc, în urmă cu vreo trei decenii, mi-am făcut praf o pereche de cizme noi-nouțe doar pentru că nu m-am putut abține de a nu mă baga la joc.
N-am mai văzut de mult copii murdari jucând fotbal pe stradă. Îmi vine să-i întreb dacă mă lasă și pe mine, măgar mare, să trag un șut. Plasat, frumos, cu latul, la rădăcina copacului desfrunzit.
Evident, nu le stric jocul. Nici mie nu-mi plăcea pe vremuri când ăia mari se băgau peste noi.
Tocmai când coteam ușor pe bulevard, văd o minge noroioasă șuierând pe lângă căruțul lui Igor, care în prima fază s-a speriat, după care a început să aplaude entuziasmat. Copiii s-au oprit la rândul lor speriați. De la geamul bucătăriei, mama unuia dintre ei a început să strige și să-i certe pentru că erau să lovească un bebeluș, de parcă ei au vrut să-o facă dinadins.
– Nu-i nimic doamnă, i-am spus zâmbind, stați liniștită, n-a pățit nimeni nimic, e doar o minge dezumflată de mușama.
Iau lobda înfiptă în gardul viu, o bat de beton și, înainte să le-o dau înapoi, întreb:
– Care-i portar dintre voi?
Unul mai grăsuț, așa cum a fost de când lumea, cu obrajii îmbujorați, ridică ușor mâna.
– Pot să-ți trag un penalty?
Se uită neîncrezător la mine, dar dă afirmativ din cap.
Intru în părculeț, așez mingea la o distanță de aproximativ șapte metri de poarta lui improvizată, fac doi pași în spate și trag încet, cu latul, pe mijloc, s-o poată apăra. El, neîndemănatic din fire, o scapă printre picioare. Ceilalți încep să râdă.
– Iară ai luat craci, băi, Bilă!
Din căruț Igor icnește și aplaudă. E singurul nostru chibiț. Ar vrea și el să intre pe ”teren”.
Chiar dacă e abia începutul lunii februarie, văzduhul e brăzdat cu discretă eleganță de anticipația dulce a primăverii.
Advertisements
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

2 Responses to ARTEX

  1. Batranu' says:

    Am fost recent la Vulcan, jud. Hunedoara.Am dus un pacient acasa, si am urcat pana aproape de celebrul cartier Dallas.Dupa multa vreme am vazut copii cu saniile, iar unii au incercat dealul direct pe burta.Murdari, uzi, ce se mai distrau micutii…Are si saracia partile ei bune.Eu pret de vreo 10 minute am vazut cu ochii mintii dupa amiezile cand ezitam sa merg acasa deoarece stiam ca mi-o iau de la mama pentru cum aratau hainele mele

  2. madmax says:

    Fain panseu!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s