yugo hooligans

De când am văzut trailerul pentru ”ZG 80”, am așteptat cu nerăbdare să apară. Un film care tratează tematica rivalității dintre suporterii sârbi și croați din Iugoslavia anilor 80, cu adânci implicații politice și sociale. Din păcate, asemenea majorității filmelor despre ultrași și huligani, și acesta e neconvingător: dialoguri forțate, actori care nu au înțeles nimic din jargonul și comportamentul protagoniștilor și o caricaturizare nereușită a unor situații inspirate din realitate. Intenția e bună, tema propusă excelentă, dar realizarea lasă mult de dorit.

Anii 80 sunt fascinanți din mai multe puncte de vedere, în special în spațiul ex-iugoslav. Generațiile vechi de suporteri de fotbal, care au apărut în anii 60-70, în generali pașnici și devotați culorilor echipei, idealizând adeseori unii jucători, au lăsat încet locul băieților nervoși din anii 80, care au venit pe stadioane din diferite subculturi, mânați de alte idei, alte metode și alte idealuri.

Image result for old school navijaci

”Grobarii” lui Partizan au fost deschizătorii de noi drumuri în acest sens. În cadrul marii mase de suporteri s-a format un grup radical de câteva sute de băieți, care au început să meargă în deplasări și să provoace incidente, asemenea englezilor. De fapt, cei de la Partizan n-au ascuns niciodată că s-au inspirat de la huliganii lui Chelsea, care în anii 80 erau cunoscuți pentru haosul pe care îl făceau oriunde mergeau. După una din primele deplasări internaționale, la Mönchengladbach (1986), ”Grobarii” au făcut senzație în lumea tifosilor iugoslavi: prezență solidă și gălăgiosă, predispoziție la iureș cu suporterii adverși și forțele de ordine, deplasare de pomină, steaguri și mesaje pe gard, tot tacâmul. Totuși, cel mai important lucru ținea de renumele băieților din gruparea ”Kaznena ekspedicija” (”Expediția de pedepsire”), cunoscuți în tot Belgradul pentru scandalurile și violențele în care erau implicați. Deoarecea alte echipe nu dispuneau (încă) de grupări similare, groparii alb-negri se băteau în deplasări cu bande locale de șmecherași, pe care, de cele mai multe ori, le răsfirau. Printre cele mai importante personaje ale sudului lui Partizan s-au distins Pampi și Bata Trlaja. Primul, fiul unui șef de poliție, nu foarte puternic și impunător fizic, dar suficient de ”nebun” și extrem de temut, a fost creierul și întemeietorul huliganismului în Iugoslavia. Și-a terorizat ani de zile rivalii din Croația și de pe Marakana, acolo unde s-a dezvoltat un adevărat complex față de numele Pampi. Cel de-al doilea a devenit unul dintre principalii gangsteri din Belgradul anilor 90, fiind împușcat mortal în februarie 2000.

Ambii s-au retras de pe stadion după ce au luat bătaie de la suporterii Zvezdei spre finalul anilor 80, atunci când conducerea peluzei nord a fost preluată de garda tânără, mult mai virulentă și mai puternică decât predecesorii ei. Unul din membrii brigăzii Ultras (Steaua Roșie), care s-a dezvoltat urmând școala italiană (în special AS Roma), a fost timp de un an de zile și celebrul interlop Knele, o adevărată legendă a undergroundului belgrădean, ucis într-un schimb de focuri la doar 21 de ani. Zvezda a fost echipa cu cei mai mulți fani în Iugoslavia, dar nucleul suporterilor ”Delije” a apărut abia în 1989. E de pomină deplasarea tifosilor sârbi la finala CCE de la Bari, atunci când Stella Rossa di Belgrado a devenit campioană europeană. Există sute de anecdote și povestiri de acolo și, vorba cuiva, numai fan Olympique Marseille să nu fi fost atunci în Italia…

Related image

Concomitent cu huliganii sârbi, au început să se organizeze și cei croați. Cei din Split se laudă că au prima grupare de suporteri din Europa, ”Torcida 1950”, dar adevărații băieți problematici au apărut tot în anii 80. Splitul, fiind port, era orașul cu cei mai mulți narcomani. Adversarii le cântau: ”U jednoj uvali posrao se kit. Od tog silnog sranja nastao je Split. Dodaj malo luka evo ti Hajduka, dodaj malo side, evo ti Torcide.” (”Într-un golf s-a căcat o balenă, de la atâta căcat a apărut orașul Split. Adaugă puțină ceapă, iată și pe Hajduk, adaugă puțină SIDA, iată și Torcida”). Unul dintre personajele cunoscute ale acelor vremuri era și Ićo Purger, un dalmat care, culmea, ținea cu Dinamo Zagreb. Când Dinamo avea meci la Split, el pleca cu trenul la Zagreb pentru a putea merge cu BBB în deplasare în propriul oraș. Cu toate acestea, era un tip foarte respectat în oraș și mergea în deplasări cu ambele echipe croate, în special la Belgrad, acolo unde suporterii croați își dădeau examenul de nebunie și curaj. Cel mai celebru huligan din Zagreb a fost cu siguranță Vladimir Vuković, supranumit Buba Luđak (Buna Nebunul), crescut în diverse școli de corecție, unul dintre întemeietorii Bad Blue Boys. Faptul că a murit de ciroză la 27 de ani, în 1994, spune totul despre ce fel de viață a dus. Toți care l-au cunoscut pe Buba spun că era un băiat inteligent, dar un ”natural born hooligan”. În singurul interviu audio care există cu el, din 1987, acesta spunea că trăiește doar pentru meciuri, incidente și deplasări. Una din cele mai des pomenite legende din acele vremuri zice că grobarul Pampi a organizat, cu ocazia unei deplasări, răpirea lui Buba, care a fost prins, bătut și ținut de sârbi în captivitate timp de câteva zile. Grobarii l-au dus la mormântul lui Dragan Mance, legendarul golgheter care a murit într-un accident în 1985, forțându-l să se închine și să cânte cântecele lui Partizan. Pentru a-și etala disprețul și sfidarea, Buba a început să se pișe. Chiar dacă l-au terorizat, suporterii sârbi au început să-l respecte pentru nebunia și curajul său, așa că după câteva zile l-au dus la gară, l-au pus în tren și i-au cumpărat și câteva beri.

Image result for buba ludjak

Pe forumurile echipelor s-au scris zeci și sute de povești despre deplasările, conflictele și capturile celebre din fosta Iugoslavie. Nimic nu se compara cu o deplasare plină de peripeții și pericole la Zagreb, Split, Belgrad… Sau chiar Sarajevo, Vinkovci, Rijeka, unde de multe ori era foarte nasol. Chiar dacă majoritatea legendelor de pe stadioanele de odinioară au fost oameni de la marginea societății, certați cu legea și morala socialistă, ei nu s-au impus doar prin violență, ci și prin farmecul lor sălbatic, prin energia pe care o degajau, prin spiritul de camaraderie și sacrificiu de care dădeau dovadă. Erau niște însușiri care nu se mai întâlneau la oamenii călduți și cuminți, învățați să facă uz de limbajul de lemn al sistemului. Pe ei nu îi interesa adrenalina aventurilor, ci privilegiul carierismului.

Copiindu-i la început pe englezi și italieni, suporterii iugoslavi și-au creat o identitate proprie, devenind în scurt timp poate cei mai faimoși și temuți din Europa. Nu urau însă pe nimeni așa cum se urau între ei. Oricât de ciudat ar părea și oricât de mare ar fi fost intoleranța dintre ei, exista totuși un nescris cod al onoarei pe care marea majoritate îl respecta. În ciuda tuturor violențelor, exceselor și provocărilor, nimic nu părea să anunțe și să justifice nebunia din anii 90.

Înăsprirea și răcirea relațiilor dintre republicile iugoslave a coincis cu escaladarea violențelor pe stadioane, devenite într-un timp foarte scurt adevărate teatre ale șovinismului. Vulcanul a erupt la meciul dintre Dinamo Zagreb și Steaua Roșie, pe 13 mai 1990, atunci când poliția, intenționat ori ba, nu a luat toate măsurile necesare pentru prevenirea incidentelor, totul degenerând într-o bătaie generală și vandalizarea stadionului. Gestul lui Zvonimir Boban, care a sărit cu crampoanele la un polițist, a făcut înconjurul lumii. Nu mai era loc de dat înapoi. Era sfârșitul simbolic al unei ere, al unei povești, al unei țări. Refrenele cântate de suporteri au fost preluate, retușate și puse în circuitul politic de diverse partide, care au început să-i manipuleze pe ultrași. Mulți dintre nebunii peluzelor au ajuns carne de tun pe fronturile din Croația și Bosnia. Manipulatorii în costume, care i-au învrăjbit și i-au mințit timp de decenii, i-au dezlegat și le-au pus arme în brațe, să se căsăpească între ei într-un cadru organizat.

Image result for boban maksimir

Poate că și din acest punct de vedere, filmul ”ZG 80” este mult prea blând, prea cuminte. Realitatea care i-a urmat îi face pe huliganii stadioanelor să pară niște tineri romantici ai anilor 80, ceea ce, în realitate, mulți dintre ei au și fost. Spargerea Iugoslaviei a coincis și cu ultimii ani ai fotbalului de tip vechi, în care echipele aveau încă o identitate și un blazon de apărat. În 1992 s-a înființat Liga Campionilor, o competiție care a favorizat cluburile bogate, după care a apărut celebrul caz Bosman, folosit ca pretext pentru ”globalizarea” fotbalului, în cel mai nociv sens al acestui termen. Toate echipele mari au devenit în câțiva ani niște conglomerate de mercenari, fotbalul din Europa de Est a fost redus la spadiul de pepinieră și figurație, iar suporterii ”old school” a cedat treptat locul celor de tip american, mult mai docili și mai puțin problematici.

Cu toate acestea, mă paște în permanență o nostalgie furibundă față de acest fenomen extrem al anilor 80, care, din păcate, a fost pervertit și instrumentalizat politic. Violența suporterilor a venit ca un răspuns la nedreptățile și surzenia cronică a unui sistem defazat și insensibil la vocea tineretului liber, dornic să-și creeeze propria cultură și propria istorie. Cu toate acestea, în mod paradoxal, tocmai lucrurile, fenomenele și sistemul împotriva căruia s-au răsculat tinerii de atunci, sunt invocate astăzi cu maximă nostalgie de cei rămași în viață. Se pare că tocmai zidul invizibil pe care l-au dărâmat a fost cel mai incitant lucru din viața lor. Majoritatea ”grobarilor” sau ”țiganilor” ar putea să stea cu sălbaticul Buba Luđak, la o adică, la o bere. Sunt convins că le-ar face maximă plăcere și ar găsi destule teme comune. Cu civilizatul Franjo Tuđman așa ceva nu ar fi posibil niciodată.

Image result for zg 80

 

 

 

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

2 Responses to yugo hooligans

  1. madmax says:

    Da interesant!

  2. Batranu' says:

    E greu sa-ntelegi lumea de jos daca n-ai trait in ea…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s