Eu nu vreau ”să moară UTA”…

Suporterii timișoreni merg la meciuri și cântă cât îi țin plămânii: ”Toată viața noi ne vom ruga, să moară UTA”, cu toate că, în mod paradoxal, Poli este cea care a sucombat (de câteva ori) în ultimele două decenii, așa cum numai în vampirizatul fotbal românesc este posibil. Având în vedere toate circumstanțele, parcă nu-mi arde să ”mă rog” pentru moartea ipotetică a singurei rivale istorice, care a avut la rândul ei serioase coșmaruri identitare.
Văduvit de rivalități sănătoase, motivaționale și ”păcimașe”, cum s-ar zice la noi în Banat, fotbalul își pierde orice farmec. Entitățile volante și perisabile din localități cu nume inexistente pe harta fotbalului de odinioară, de genul Clinceni, Brănești, Tărlungeni, Afumați sau Urziceni, nu suscită niciun interes și reflectă cel mult ambiția personală a unor primari microbiști sau a unor șmecheri care mai spală niște bani în acest fotbal zombificat, uzurpat de diverse clone sterile.
Fără UTA, Poli își pierde rațiunea de a exista. Valabil și viceversa. E ca yinul fără yang, ca vara fără ploaie, ca noaptea fără zi, ca micul din Ocska fără muștar…
Victoriile de la Arad se povestesc și peste decenii, cu o satisfacție mereu mustindă, la fel cum înfrângerile de acasă dor precum rănile provocate de un fier încins.
Faptul că, pe plan fotbalistic, nu ne vom agrea niciodată cu arădenii, este chiar excelent pentru fenomen. Lăsați această rivalitate să continue și să crească organic, lăsați-ne să ne dușmănim cu pasiune într-o zi de derby, lăsați-ne să fremătăm pentru un gol în poarta adversarilor, lăsați-ne să așteptăm cu sufletul la gură ziua meciului, lăsați-ne să savurăm deznădejdea adversarului, lăsați-ne să ne roadem pumnii de ciudă când pierdem, lăsați-ne să ne bem amarul păcatului și orgoliul până la fund!
Dar, oameni buni, nu ucideți spiritul acestui derby, e unul din puținele lucruri sănătoase care ne-au rămas în această lume tot mai sintetică. Eu nu vreau să ”moară UTA”, chiar dacă am cântat și voi mai cânta acest refren de sute de ori. Eu vreau ca într-o zi să ne batem cu UTA pentru supremația în fotbalul românesc, vreau să jucăm împotriva lor și să fim lăsați să ne bucurăm pentru fiecare gol înscris, să ne întristăm pentru fiecare gol primit… evident, pe stadion, la firul ierbii, în scrâșnetul tibiilor, în coliziunea crampoanelor, în tunetul asurzitor al tobelor, în marea de fulare și în ceața fumigenelor…
Nu în fața televizorului.
Advertisements
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s