ANUL REGĂSIT – 1989

-”Te așteaptă o invitație la teatru. Ce piesă ai vrea să vezi? Îți trimit un link cu toate spectacolele”.

După numai câteva secunde, atenția mi-e atrasă de ”Anul pierdut 1989”. Fără să știu absolut nimic despre piesă, spun: ”asta”. Interesul meu față de anii `80 a generat câteva texte, poeme și proze scurte, dar toată fenomenologia acelui deceniu, mai ales în spațiul est-european, continuă să mă fascineze. E ca o buclă opiacee care nu mă lasă să mă dedic întru totul prezentului, generând mereu și mereu subiecte, povești, mistere și întrebări noi.

În holul operei un actor împarte bilețele cu numere. ”E un spectacol interactiv”, spune. Extrag biletul cu numărul 86. ”Wow, Cernobâl”, mă gândesc. La câteva minute după începutul spectacolului, o actriță scoate dintr-un bol câteva hârtiuțe și îi întreabă pe oamenii din sală: ”Dumneavoastră ce ați făcut în 1989?” Cuget în sinea mea – ce voi răspunde dacă iese numărul meu? Chiar așa, care e primul lucru care îmi vine în minte despre 1989, în afară de Revoluția din decembrie?

Mă și văd ridicându-mă în picioare din rândul 13 și spunând: ”Mă numesc Goran Mrakic și în 1989, anul marilor schimbări de care nu eram conştient, mă uitam cu regularitate la serialul de desene animate Turtle Ninja de pe Treci Kanal, o televiziune iugoslavă, prima care după ora 2.00 noaptea dădea filme porno la liber. Dincolo de aventurile tinerelor ţestoase, cel mai cool lucru mi se părea când îşi comandau pizza, care le era livrată în nişte cutii de carton. Ei se ospătau cu bucăţile suculente de junk-food, iar pe mine mă apuca amărăciunea când la întrebarea ce avem azi de mâncare? mi se răspundea invariabil: supă şi carne de porc cu sos de roşii…

Evident, numărul 86 nu a fost extras, dar în mintea mea continuam să perorez: ”Chestia asta m-a făcut să desconsider în mare măsură restaurantele socialiste pe care le frecventam în timpul excursiilor. Uniformele pătate ale ospătarilor, iniţialele unităţilor de pe spatele farfuriilor, meniurile previzibile – totul contrasta frapant cu mega-şmecheria de a pune mâna pe telefon şi de a-ți comanda la domiciliu pizza. Aceste detalii, aparent insignifiante, au dus în mintea mea de copil la decredibilizarea societăţii în care m-am născut şi în care trăiam. Comunismul românesc pur şi simplu nu era cool, dovadă că la prima furtună toţi s-au dezis şi s-au lepădat de el”.

Spectacolul continuă pe scenă. Trei povestioare din cotidianul anului 1989 se derulează în paralel cu multiversul din căpățâna mea. Oare câte povești din astea aș putea să spun? Jocul actorilor este bun, convingător, unele trăsături ale personajelor sunt intenționat exagerate sau caricaturizate.

Realitatea era însă mult mai dură. Mult mai ridicol de dură. Pionierii de la teatru vorbesc despre gumă ”Turbo”, adusă pe șestache din Turcia, despre penare și stilouri ”Pelican”, dar eu mă gândesc la pizza țestoaselor ninja. Obsesia obiectelor interzise, obsesia străinătății, obsesia libertății, obsesia mâncărurilor exotice – răzbat din orice por al omului îngrădit de sistem. Îmi continui rolul, de parcă aș fi pe scenă, alături de actori. Mă și văd în cămașă albă, cu cravată roșie, chipiu și șnur galben, adresându-mă publicului:
”Vedeți voi, astăzi poţi să intri pe net şi să comanzi ce mâncare îţi pofteşte inima. Oferta e atât de largă şi de variată, încât de multe ori nici nu te poţi decide ce să-ţi iei. O bună parte din produse sunt gunoaie ambalate frumos, dar asta e partea a doua. Uneori eşti nostalgic după vremurile în care jinduiai după opulenţa occidentalilor. Salivai după portocale, pepsi şi filme americane. Sărăcia te făcea să fii selectiv, să apreciezi orice detaliu interzis. Despre asta vorbesc, de fapt, oamenii ăștia aici, despre detaliile care uneori se transformau în necesități și tragedii. Acum ai portocale în miez de vară, pepsi pe gratis la orice meniu comandat, iar Rambo s-a mutat, într-o formă mai puțin spectaculoasă, de pe micile ecrane în baze militare, aflate nu foarte departe de dormitorul tău. Se pare că privilegiul de a-ţi comanda pizza la orice oră din zi şi din noapte are un preţ – transformarea ta într-un mutant din canalizarea istoriei, asemenea lui Donatello, Michelangelo, Leonardo și Rafael”.

Lumea se uită cu nedumerire la mine. Ups, am spus vreo prostie? Da știu, avem voie să disecăm tabuurile trecutului, nu și pe cele ale prezentului. Nu vreau să plictisesc audiența cu obsesiile mele. Mă concentrez asupra spectacolului, care se apropie de final. Gheorghe Visu spune povestea lui Nae Gavrilă, muncitorul cu un ochi de sticlă, care îl înjura de mama focului pe Ceașcă, iar după procesul cuplului dictatorial s-a bucurat atât de tare încât s-a dus și s-a spânzurat de ţeava de la calorifer. A lăsat doar un bilet în care a scris că a plecat în iad după nea Nicu, să-l înjure.

”A fost Nae Gavrilă cel mai prost sau cel mai deștept dintre noi?” – e întrebarea de final, menită să blocheze și să pună pe gânduri orice spectator. În timp ce toți cei din sală speră să nu-și audă numărul de pe bilet, pentru a nu fi puși în stânjenitoarea ipostază de a nu ști ce să răspundă, eu mă uit prin lojile întunecate de sus, ca în Twin Peaks, după marele regizor Nicoale Ceaușescu. Pentru că el a scris această piesă, cu mult înaintea autorului Ștefan Peca. Pe vremea lui toată lumea juca, conștient sau inconștient, teatru. Cu toții eram actori în marele său performance, într-o buclă degenerată a istoriei. Ne-am născut și am trăit într-o paradigmă socială care a fost mitraliată la Târgoviște. Astăzi, la atâția ani de la închiderea Marelui Teatru de Stat, avem oare curajul să ne întrebăm:

”Oare piesa în care jucăm momentan – cum se numește?”

 

 

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

One Response to ANUL REGĂSIT – 1989

  1. Brigante says:

    ”2016 – Anul în care mi-am cumpărat ochelari de soare pentru semafoare”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s