CORIGENȚIE

Am crescut într-o vreme în care la școală îți luai bătălii crunte.

Adevărate posade și neajlovuri pedagogice

vâjâiau, troieneau și se scurgeau prin penițe.

Sugativele miroseau a librării mortuare, îmbibate de cerneală și sânge

iar noi, pionierii, care în pauză se jucau de-a apașii lui Winnetou,

de frică, de ciudă, de neputință,

ne rugam pe ascuns la ore ca diverși solimani, traiani și baiazizi

să iasă călare din cărți și să-l căsăpească pe zeul cu părul ondulat

ce zâmbea ca un temnicer senil pe pagina a treia a fiecărui manual.

                                                                 *

Învățătorul clasei a IV-a D i-a spart unui coleg capul cu un mănunchi de chei,

iar când a văzut că-i curge sânge

l-a trimis, răzând, să se spele la cișmeaua din curte –

”ai cap moale, de cățel, băi boule”, i-a zis.

                                                                *

Directorul școlii a organizat un careu al umilinței

scoțând în curte doi elevi din a X-a care au încercat să fugă peste graniță

i-a călcat în picioare, la propriu, i-a numit trădători de țară,

și ne-a întrebat scrâșnind din dinți, cu pârul vâlvoi,

respirând greu, în prag de infarct:

”Ce credeți voi, mă, că-n alte țări umblă câini cu covrigi în coadă?”

Noi priveam cum le curge sângele din gură și din nas

celor doi nenorociți care stăteau întinși pe beton, ca niște câini călcați de camion,

și ne imaginam că trupurile lor contorsionate, frăgezite de pantofii directorului,

seamănă cu niște covrigi din carne tocată pentru micii

ce urmau să ne fie serviți, alături de un citro, după serbarea de sfârșit de an școlar.

                                                                                *

Doi țigani grași, unul la taragot, celălalt la acordeon, merg în urma coloanei de pionieri,

ce defilează disciplinată spre stadion, ca într-un film noir,

se intonează ”Valurile Dunării”, se spun pe furiș bancuri deochiate,

se fac planuri pentru vacanța mare, se aruncă ocheane spre clasa nemțoaicelor

pregătite să recite poezii patriotice și să fugă, peste nici două săptămâni, în Germania,

of, Doamne, urmeză festivitatea de premiere –

ce microfonie tristă între gladiole.

                                                                                *

E ultima zi de școală, ne scoatem din buzunarele de la spate

paletele de ping-pong cu fețe de lemn.

Când joacă cineva în curte se aude până la etajul doi.

Patru mese de beton cu fileuri de lemn, toate rupte,

sunt înlocuite cu cărămizi sfărămicioase, numai bune de scrijelit înjurături pe pereți.

Se joacă uneori și cu mingi sparte, la dublu, sau americana în jurul mesei.

Ușile de la wc-urile din curte sunt mereu deschise, le folosesc doar pentru lipsa mică,

în cazul celeilalte, doamne ferește, mai bine fug până acasă.

În pauza mare vine o tanti de la patiserie cu două văilinguri de langoși,

ocupă o întreagă masă de ping-pong.

Mulți se cer de la a două oră cu cinci minute mai devreme

pentru a prinde un loc la coadă la langoși.

Se vând simpli și cu brânză, cinci lei bucata.

Toate mânerele paletelor și clanțele ușilor sunt unsuroase și lipicioase

ca istoria care se pregătește să ne scuipe asemenea lamei de la zoo.

Cei care nu prind loc la mese, joacă rișca la perete sau cocoșata,

pregâtindu-se pentru ultima vacanță între cazemate.

Și acum parcă mai aud: cling-clong, cling-clong…

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

One Response to CORIGENȚIE

  1. madmax says:

    Fain! Trezeste amintiri!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s