DRACU ȚINE DE ȘASE

Cătălin a fost un tânăr plin de entuziasm când s-a lansat în presă. La început în redacția minusculă a unui ziar electronic, după care și-a extins arealul de activitate, devenind colaboratorul unei televiziuni. I s-a părut că l-a prins pe Dumnezeu de picior.

E adevărat, nu-i plăceau noile tendinţe din presa online de a înlocui titlurile cu nişte întrebări neîndemânatice şi contorsionate, cu scopul de a-l determina pe cititor să deschidă linkul cu orice preţ. I se părea că asistă la o manelizare a jurnalismului, la o coborâre nepermisă a ştachetei şi la o jignire discretă a inteligenţei celor cărora se adresau colegii lui. Considera că dacă te numeşti ziarist şi ai ceva de scris, atunci trebuie să te remarci prin calitate și vigoare, nu cerşind like-uri şi accesări prin tertipuri demne de un cancan îndoielnic. După câțiva ani s-a săturat de toți sponsorii, hoții, escrocii, delapidatorii, evazioniștii și politrucii pe care îi vâna și care își aduceau aminte că au familii când erau prinși cu mâța-n sac. Toți făceau apel la pateticul umanism cleptocratic, la traumele copilașilor și mamelor lor, la solidaritatea de branșă a bandiților în costume scumpe și la coarda sensibilă a colegilor, tovarăși întru corupție, șerpărie și șmenuială. Singurele specimene mai odioase decât maneliștii intelectuali și politici din parlament i se păreau primatele și nevertebratele care îi votau și le făceau audiență. Și ziariștii care îi transformau în staruri.
Îi venea să strige în gura mare: „Băi dihorilor, voi nu meritați o viață mai bună, ci doar o moarte rapidă și dureroasă!”

Oamenii erau pur și simplu atrași de cele mai mari scursuri ale pământului, fie că era vorba de politică, showbiz sau cultură. Un scriitor sau un artist nu reușeau să atingă nici 1% din ratingul unui menestrel analfabet sau al unei curve care-și etala silicoanele în emisiunile deocheate ridicând audiența în aer. Cătălin a fost nevoit să coboare de sute de ori la nivelul sfertodocților intervievați, iar iritarea lui a atins cote alarmante. Îi era silă de meseria pe care o practica și de mocirla în care se scufunda tot mai mult pe zi ce trece. Presa era o zdreanță în mâna mogulilor potenți financiar, care o dirijau cu telecomanda de colo-colo, după bunul lor plac. A fost scuipat de un miliardar căruia și-a permis să-i pună întrebări incomode, a fost îmbrâncit pe scări de un deputat nervos, fiind la un pas să-și rupă gâtul, a fost agresat de o gașcă de țigani bogați pe care a venit să-i filmeze în timp ce făceau scandal în plină stradă, a fost înjurat de mamă și de morți de o fufă care dădea din coapse pe scenele patriei, a fost amenințat cu bătaia de niște fotbaliști despre care a scris că mimează fotbalul și truchează meciuri și a fost alergat de o bandă de interlopi după ce a scris despre învârtelile pe care le făceau.

Simțurile cu care pornise temerar pe această cale i se atrofiaseră cu timpul. Peste tot în jur vedea numai cocalari și șmenari. Fie că purtau costume Armani sau treninguri chinezești din bazar, fie că operau prin piețe, tramvaie sau senat, fie că mergeau la lucru cu troleibuzul sau limuzina, fie că mâncau șaorma sau icre negre – peste tot trona același genotip scârbavnic, aceeași canalie libidinoasă și alunecoasă, aceeași căzătură umană capabilă să se strecoare prin cele mai înguste orificii anale, același ticălos pus numai pe fentat, căpătuit și jecmănit.

A vrut să-și dea demisia de zeci de ori, dar perspectiva foamei și a mizeriei l-a făcut să renunțe de fiecare dată. Ce altceva știa să lucreze? Să se angajeze ca vănzâtor într-un magazin de cartier? Casier la supermarket? Muncitor necalificat în construcții? Nu avea apetențe pentru așa ceva, considerând că presa este totuși singura lui menire.

Sondând piața și gusturile publicului larg, Cătălin s-a hotărât să deschidă un post de televiziune care să-i dea gata pe toți românii dornici de senzațional. Avea nevoie de ceva răsunător, atractiv și original în același timp. Și atunci i-a venit idea: înmormântările! Un post tv care să transmită numai procesiuni funerare, în direct sau înregistrate. Văzând ce audiențe record fac posturile în timp ce redau câteva minute de la înmormântarea unei personalități publice, și-a dat seama că nu se poate găsi ceva mai potrivit, mai rentabil și mai profitabil.

Zis și făcut. După câteva luni de slalom printre hărțogăraie, comisii și licențe, Cătălin primi în sfârșit aprobarea de a emite în eter mirosul de tămâie virtuală, spre satisfacția morbidă a telespectatorilor necrofagi. Confuzi și neîncrezători la început, funebromanii au dat năvală după doar câteva săptămâni la Coliva 9, televiziunea tânărului jurnalist. Telenovelele sud-americane și turcești, reality-show-urile, comediile stand-up, reclamele la farmaciile făcătoare de minuni, meciurile obosite din prima ligă și talk-show-urile politice căzuseră într-o dizgrație națională, de proporții inimaginabile. Înmormântările non-stop devorau totul, absorbind publicul țintă ca un burete gigantic. Coliva 9 devenise lider autoritar de piață, iar audiențele record făceau furori nu doar în România, ci și în întreaga diasporă amatoare de gropi, bocitoare, coroane, prosoape și cruci de marmură.

Schema de programe era deosebit de variată. Dimineața începea solemn, cu difuzarea unor clipuri  muzicale, pe beat-urile specifice slujbelor de înmormântare. Mulți cântăreți celebri și vedete autohtone consacrate și-au dat acceptul, evident, contra cost, de a participa la lansarea noii mode muzicale, care includea proiecte cu nume sugestive: DJ Cosașu, DJ Formol, Prohod Justice, Trio Copârșău, Kukotz Blues Band, Ultima zvâcnire, Cazacioclii veseli, Graveyard Boogie, etc. La ora prânzului era prevăzută emisiunea lui tanti Mița și tanti Saveta, două bocitoare care și-au făcut ucenicia în perioada interbelică și care acum aveau ocazia să-și împărtășească vasta experiență în fața publicului larg, mai ales că asistaseră pe drumul spre cealaltă lume peste 2000 de mireni. Ele făceau dezvăluiri copleșitoare despre tehnica însușită de-a lungul deceniilor, referitoare la durata unui descântec, la tonalitatea potrivită în funcție de numărul asistenței, la procedeele de aplecare asupra răposatului și la cazurile speciale care necesitau simularea unui stage-diving în groapă sau criptă, depinde de situație.

După-masa era dedicată, bineînțeles, transmisiunilor în direct. Acesta era punctul de atracție maximă al televiziunii, iar într-un timp record au început să se liciteze sume neverosimile de către familiile îndoliate pentru privilegiul de a-și etala durerea pe sticlă în fața întregii țări.

Noua televiziune a lansat o sumedenie de oferte și concursuri. Orice pensionar care era surprins de reporteri urmărind acasă Coliva 9, era recompensat pe loc cu un coșciug la alegere, iar în urma unei tombole norocoşilor li se asigura o înmormântare full-option. De asemenea, seara, după încheierea transmisiunilor în direct și după retragerea în depou a dricurilor, era difuzat un fel de Funeral-Bingo-Show, acolo unde cei care sunau și răspundeau corect la întrebările puse erau premiați cu cruci de marmură, ornamente florale gratuite, seturi de batiste și lumănări, iar câștigătorilor marilor premii li se ofereau pomeni all-inclusive.

În mod excepțional se făceau transmisiuni directe de la pelerinaje, exorcizări în biserici, ședințe de spiritism şi ocultism, dar erau prezentate şi diverse cazuri de vampirism din mediul rural. Experții demonologi din toată țară își împărtășau bogatele experiențe în cadrul emisiunii „Dracu ţine de şase”, a cărei generic era alcătuit din trei şerpi care se încolăceau până când formau trei numere de şase.

Jurnalul de la ora 20.00 își propunea o retrospectivă a zilei, culminând cu realizarea unui top 5 al celor mai reuşite înmormântări ale săptămânii. În țară s-a instalat o adevărată psihoză funestă, pentru că orice clan politic sau mafiot care se respecta, nu-și putea permite să nu apară pe podium în cazul unui deces în familie. Concurența întru lux la înmormântări atinsese cote halucinante, vorba tabloidelor online. Cine nu apărea la Coliva 9 nu exista. Bine, oricum nu mai exista fizic, dar viața lui pământeană își pierdea orice noimă dacă nu era încununată cu o transmisiune în direct în drum spre lumea celor drepți. Cei care nu își permiteau să plătească zeci și sute de mii de euro pentru privilegiul de a apărea în prime-time, se mulțumeau cu reluările și înregistrările difuzate după miezul nopții. Pensionarii țării s-au transformat în adevărate păsări nocturne, neputându-și permite să piardă ultimele trenduri funerare care se schimbau cu o viteză amețitoare. Nu puteai să mori ştiind că ai pregătit pentru pomană prosoape verzi, batiste alb-negre și papricaș la meniu, când ultimele tendințe de la Coliva 9 erau cât se poate de clare: prosoape albastre, batiste color și bufet suedez.

Uluit de succesul pe care l-a înregistrat cu televiziunea, Cătălin și-a deschis stații de emisie în fiecare reședință de județ, dar avea cereri și de la municipii, comune și sate. Toată lumea dorea să apară pe sticlă în timp ce se muta „dincolo”, iar concurenţa, loială şi neloială, era bătută zob. Întregul nat se uita la Coliva 9, care emitea non-stop, expansiunea sa părând de neoprit.

Ambiţionat de noul statut de guru sub-pământean pe care l-a dobândit cu atâta trudă, Cătălin s-a ambiţionat să intre şi în politică. Nu într-un partid deja existent şi compromis, ci înfiinţând o formaţiune nouă, de la zero, cu sediul central în incinta unui magazin de pompe funebre. Partidul Veşnicei Odihne a reuşit să strângă semnăturile necesare pentru înfiinţare în doar două ore de la lansarea apelului la Coliva 9. Numărul doritorilor de a se înscrie în PVO a depăşit cu mult chiar şi cele mai optimiste viziuni ale fondatorului. Tot omul de rând îşi dorea ceva veşnic, temeinic şi tare ca granitul. La primele alegeri la care a participat, Partidul Veşnicei Odihne a obţinute un succes care i-a făcut să pălească de invidie şi pe campionii din 1990. Practic, sub sloganul „Să îngropăm definitiv România” s-a instalat în istoria acestei ţări o nouă epocă. De marmură neagră.

 

 

 

Advertisements
This entry was posted in funeral tv dracu coliva, Uncategorized and tagged . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s