ESTE LA NEVESTE…

Substantivele din epoca socialistă ar putea fi caracterizate prin dominația autoritară a singularului. Majoritatea covârșitoare a apartamentelor aveau un singur televizor, un aparat de radio sau un frigider, în care de obicei nu găseai mai mult de o rudă de salam, un pachet de unt, un calup de cașcaval, un parizer sau un jambon. Puteai deține maxim o mașină, un apartament, în timp ce blocurile dispuneau de o antenă comună, iar oamenii priveau o singură televiziune (în cazul în care nu se uitau la televiziunile străine). Exista un singur partid, județele erau la discreția unui prim-secretar, care tăia și spânzura, iar întreaga țară era condusă de un conducător suprem, unic și genial.

Nu știu dacă acest fenomen are vreo legătură cu obiceiul septuagenarilor care își duc traiul prin agențiile de pariuri de a folosi cu obstinație forma singulară a verbului a avea, chiar și atunci când în mod normal s-ar impune pluralul: este mici la Kaufland, mai este și arbitri corecți, este lubenițe în piață, câte vrei, este pipărci,plină grădina… Această reminiscență frustă, chiar socialistă, a singularului care indică un singur exemplar dintr-o categorie de ființe sau obiecte, se folosește chiar și în glumițele/poezioarele deșucheate pe care și le dedică reciproc: vorbele tale n-are valoare, țuca-m-ai între picioare sau steliștii e șefi de cur la moară de vânt, hăi, hăi…

Nici genitivul nu se simte foarte confortabil, dovadă că e cam exclus de la bairamurile orale în detrimentul prepoziției la sau a formei dative a pronumelui personal, persoana a 3-a (lui): bițigla lu`nevastă-mea, s-o rupt vârfu la creion, ziua lu` soră-mea, lu` pula mea îi place de tine… După cum se poate observa, nici genurile nu sunt foarte relevante uneori.

Noua generație însă, angrenată în decâtlonul tranziției spre societatea de consum, va desăvârși și va roade prin frecare, până la gingii, toate metehnele predecesorilor, urmând să impună noi standarde ale excelenței.

Dacă Mihai Eminescu și Sabin Bălașa au încercat să înfățișeze nunta cosmică, dintre Soare și Lună, prin intermediul versurilor ticluite cu sensibilitate, respectiv a picturii de o finețe rafinată, pensionarii singularului și tinerii adverbiali ar alege o variantă mult mai simplă: este la neveste, da` nu vrea să ne dea, băi, frate

 

Tablou: Sabin Bălașa

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s