LEII CU ISTORIA, TAURII CU BANII

În mod normal, aș simpatiza întotdeauna mai mult o echipă din fosta RDG decât una din bogata Bavarie. Dar când o anomalie contemporană, de teapa lui Red Bull Leipzig, întâlnește o legendă care se numește München 1860, situația se schimbă radical.

Mă scârbește la modul cel mai profund ceea ce încearcă să facă concernul Red Bull în fotbal, dar, din păcate, acesta este trendul fotbalului modern din prezent și din viitorul apropiat. Singurele lucruri care contează sunt sponsorii, reclamele, procentele, mercenarii și profitul, iar dacă se poate, atmosfera de pe stadion să fie cât mai anostă, falsă, decupată dintr-un sitcom de categoria B.

Suporterii de fotbal din Leipzig sunt împărțiți între Chemie, care joacă momentan în Sachsenliga (a 6-a), și Lokomotive, care evoluează în NOFV-Oberliga Süd (a 5-a). Red Bull, înființată în 2009, nu stârnește decât repulsie în rândul adevăraților iubitori de fotbal și patrioți locali din Leipzig, la fel cum s-a întâmplat și la Salzburg.

Astăzi, de la 14.30, se vor întâlni în Zweite Bundesliga lidera campionatului, Red Bull Leipzig, echipă cu șanse mari de promovare directă în elita fotbalului german, și München 1860, care luptă pentru evitarea retrogradării. Totuși, formația leilor a rămas cea mai iubită  în capitala Bavariei, în ciuda dictaturii de mai multe decenii a lui Bayern.

Acest meci este important și încârcat de o simbolistică aparte pentru că reprezintă o metaforă a fotbalului modern, în care banii reprezintă totul, iar tradiția, onoarea și istoria – aproape nimic. Chiar dacă șansele sunt mici, să le ținem pumnii leilor!

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

2 Responses to LEII CU ISTORIA, TAURII CU BANII

  1. bubu says:

    Daca echipele de traditie ar dori sa reprezinte ceea ce nu reprezinta Red Bull as fi total de acord cu tine. Insa ele se bazeaza doar pe faptul ca sunt echipe de traditie si merita totul fara a misca un deget: glorie si victorii, suporteri si spectatori (cazul 1860). Sau au trecut spre parte cu banii pentru a ramane echipe mari (MU, Liverpool, Real Madrid,…)Si pe de alta parte, cum altfel -decat bazandu-ze doar pe multi bani – ar putea echipele noi sa se afirme? Sau ele nu au acest drept de a deveni mari si a visa la trofee? Nu ar mai trebui sa infiintam echipe noi pentru ele nu merita sa existe si sa o duca mai bine decat echipele vechi de 100 de ani? Iar daca banii, trofeele, si victoriile nu conteaza, atunci nu ar trebui sa deranjeze pe nimeni ca 1860 cade in liga a treia.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s