1990

Venise prima primăvară care mirosea mai mult a 8×4 decât a ghiocei, zambile și iorgovani alb-violeți, dar tocmai asta mă stârnea și mă umplea cu o energie inexplicabilă în diminețile aglomerate, cu fum și claxoane, în care aveam impresia că tot orașul, tras de niște cămile motorizate, se deplasează ca o caravană frenetică spre cea mai la îndemână dintre anticamerele Occidentului, piața Ocska.

Tata fuma mult și suferea că încă n-are mașină. Evident, una străină, germană, roșie, spațioasă, hapsână, cu abțibilduri lipite pe parbrizul din spate, cu casetofon și siglă nichelată, de care să-ți ferești privirea izbită de soarele cel nou de pe cer. Și pentru că n-avea încă bani de așa ceva, iar de Dacii și Lade nu era curios, m-a luat într-o zi să-mi cumpere o bițiglă. Semicursieră, cu coarnele încovrigate spre pământ, de berbec neînduplecat, viitor rege al cartierului, care toarce discret și superior în timp ce plutește printre norișori denși de invidie și uimire, cu sonerie ce împrăștie un clinchet subjugător, dinam cu pulsări bengoase, cauciucuri subțiri și patru viteze. Măcar eu să mă aleg cu ceva…

Un tip cerea 7000 de lei pe bițiglă. Tata îl privea ca un doberman înfometat, pentru că nu avea la el decât 2500. El spera să-i mai și rămână bani când plecase de acasă, iar acum stătea cătrănit, cu țigara-n colțul gurii, năucit de loviturile sub centură ale acestei lumi noi, pe care n-o înțelegea. Un tarabagiu asculta Wind of change, în timp ce austrul, zis și sărăcilă, bătea impasibil dinspre apus și împrăștia peste Mehala scrumul țigării lui tata.

Ne-am întors acasă tăcuți, pe jos. Blocurile cu zece etaje de pe bulevardul Gheorghe Lazăr păreau acum atât de diferite față de cele sub care mișunam șobolănește numai cu câteva luni  în urmă! Iarna cenușie, din care tocmai reușisem să evadăm, ca dintr-un lagăr al absurdului, era îngropată undeva adânc în ființa noastră colectivă, ca o poveste nespusă.

Întunericului viral din cămări îi revenea încet purpurul în obraj betonați, grilajele rahitice ale frigiderelor Polar se pregăteau să pună ceva mușchi pe ele, spaima costelivă din columbarele supraetajate cotcodăcea entuziastă la orice colț de stradă, în fiecare birtuț, în fața fiecărui chioșc doldora de ziare și iluzii.

Nu mai voiam roșii din grădină și apă de la hidrant, ci conserve din Germania și coca-cola la doză. Toate fetițele din zonă au sărit din șotron direct în ringul imaginar al Madonnei, visând în fața oglinzilor cum li se așterne la picioare o lume nouă și extaziată.

Nu înțelegeam mare lucru din ce se petrecea în acea primăvară, dată cu spray, a anului 1990, dar ochii îmi erau inundați cu mii de speranțe și lascive depărtări. Oamenii păreau mai buni pentru că erau suficient de naivi să creadă orice. Toată lumea se pregătea de viață și toate femeile, care mă priveau din balcoanele lor înflorate, musteau a viitor.

Trebuia doar să întinzi mâna, să-ți spui o dorință, să dai muzica mai tare. Timișoara se scălda într-o verdeață revigorantă, iar radiația emanată de inimile virile și pulsânde ale trecătorilor topea tot griul cartierelor de blocuri, toate urmele de gloanțe, toată funinginea funestă a trecutului.

Oamenii încă mai vorbeau despre cum a fost în decembrie în centru. Toată lumea povestea despre experiențele trăite acolo. Chiar și cei care n-au fost.

Flăcările și lumănările încă mai ardeau, dar în pâlcuri și inimi tot mai răzlețe. Tata fuma și se uita la televizor, cu un rebus nerezolvat pe noptieră.

Eu ascultam fascinat poveștile puștanilor temerari care au fost în Piața Operei. Vorbeau cu înflăcărare despre vitrine sparte, rafale în noapte, trasoare pe cer, țevi de puști, răniți în agonie, teroriști pe acoperișuri, morți în fața catedralei, ciorchine de soldați imberbi pe taburi, franzele în mulțime, balconul efervescent al operei, slogane, lozinci, pancarte și rugăciuni răstignite între bălți de sânge și cer. Îi mulțumeau lui Dumnezeu că au scăpat teferi, dar erau încă prea mici pentru a-și dea seama că toată viața

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

2 Responses to 1990

  1. Batranu' says:

    Fascinanti anii ’90…ceva ce putini pot descrie in cuvinte.In aceasi nota, mi-am descarcat serialul “The Wonder Years” zilele astea, prin fata ochilor fluturandu-mi-se magnificii ani ’90…cand era mare lucru s-o prostesti pe una la sex oral, cand actualii bikini erau raritati si sperai pana-n ultima clipa ca fata ce-o dezbraci are si nu dai de sorturi ca ale lui Belo, cand se faceau chefuri in apartament si toata lumea facea orice, dar a doua zi toti erau prezenti la curatenie…cand…cand…si pe urma ne-am pierdut in valtoare…

  2. tvarheolog says:

    Îmi scapă mie ceva, sau ultima propoziție este incompletă ?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s