DIRECT DIN UNDERGROUND…

Se poate observa că aproape orice fenomen care conține o expresie estetică mai profundă, care exploatează cu originalitate și sinceritate dimensiunea artistică, identitară sau culturală a unei ființe/comunități și care pune firescul trăirii în locul inerției snobismului – ține de underground, fie că vorbim de muzică, pictură, literatură, politică sau sport. Mainstreamul a compromis de-a lungul secolelor până și ideea de religie organizată, transformând-o într-o mafie speculativă a spiritului.

Dogma consumeristă a cantității a fost instaurată ca singura manifestare existențială a omului modern. Arta contemporană este în bună măsură acaparată de niște pulifrici pretențioși, cu aere de genii neînțelese, politica e un tărâm al platitudinilor nocive, literatura e sufocată de excesele deviante ale unor scribomani epilați și înveliți în eșarfe, care se lingușesc sau se atacă reciproc, muzica mainstream s-a transformat într-un mijloc de îndobitocire în masă, iar sportul modern a devenit o jucărie personală a miliardarilor plictisiți, care nu mai știu ce să facă cu munții de bani. Excepțiile sunt puține și efemere.

Omul își poate recâștiga libertatea și demnitatea doar apelând la valorile și profunzimile propriului său eu. Evident, mințile multora sunt atât de poluate și încețoșate încât nu se pot decupla de caruselul lăcomiei latente, întreținute de sistem. Omul contemporan își irosește zilele vegetând în spațiul virtual, identificându-se cu diverse vedete sau înjurându-i în barbă pe cei din pricina cărora nu duce și el, sărmanul idiot, o viață mai bună. Adevărul e că singura frână ține de propria lui delăsare, pe care o acceptă și o hrănește cu nerozie.

Nu trebuie să faci parte din categoria ceghevariștilor de salon, care n-au tras nici cu praștia în viața lor (darămită să ducă o luptă de gherilă cu arma-n mână) pentru a conștientiza că lumea nu poate fi schimbată cu citate, slogane, concerte, acțiuni umanitare și vorbe goale. Frigiderele pline și burdihanele tratate cu bicarbonat aruncă în desuetudine orice ideal al libertății absolute. Omul nu vrea să fie liber, ci sătul. Nu vrea să fie original, ci imitator. Nu vrea să creeze, ci să vegeteze.

Într-o lume dominată de astfel de indivizi nu poți să faci altceva decât să te retragi în underground. E iluzoriu să crezi că-i poți schimba sau învinge. La o adică vor fi capabili chiar să te ucidă sau să te desfigureze dacă vor simți că vrei să-i eliberezi din cuștile lor virtuale.

Nu ai altceva de făcut decât să-ți creezi propriul microunivers, inaccesibil plebeilor spiritului. Să începi să produci propria energie. Să fii sfidător. Prin atitudine, implicare, artă, voință…Și când toți vor fi împotriva ta, vei rămâne cu un singur aliat de neînvins – propria libertate.

Image

 

 

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

3 Responses to DIRECT DIN UNDERGROUND…

  1. Pingback: Direct din UNDERGROUND… | FrontPress

  2. Pingback: Nationalisti.ro — Direct din UNDERGROUND…

  3. Pingback: Direct din UNDERGROUND… | Lupul Dacic

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s