MAŞINUŢA CU FISE

Blocurile, garajele, centralele termice, statuile, bulevardele, gardurile, fabricile, televizoarele – toate erau în comunism de un cenușiu apăsător și dezolant. Dacă vă uitați atent, veți observa că până și garderoba de astăzi a pensionarilor nostalgici este compusă invariabil din sacouri, cămăși, paltoane, veste, pantofi și ciorapi în diverse nuanțe de gri. Lor nu li-e dor de un sistem politic, de un lider, de o anume epocă și nici măcar de propria tinerețe… Fiind dresați să nu gândească, li-e dor de lipsa de incertitudine, pe care au transmis-o, într-o formă evident degenerată, următoarelor generații.

Dar, după cum spunea Hermann Hesse, nu șterge oare fiecare generație, folosindu-se de interdicții, de conjurația tăcerii, de ironie, exact ceea ce generația precedentă socotise a fi mai important?

Să luăm de exemplu parcurile de distracții din perioada comunismului. Erau, pe lângă șopurile din hoteluri (accesibile doar străinilor) și unele baruri de noapte, singurele oaze “colorate” în nuanţe occidentale din cenuşiul cotidian absolut.

Copil fiind, eram înnebunit să merg în parcul de distracţii din Piaţa 700, mutat ulterior pe Bulevardul Republicii. De fapt, nu ştiu dacă era acelaşi, dar în fond nici nu contează. Veneam la ghişeu, îmi luam câteva fise, mă urcam într-o maşinuţă, apăsam pe pedală şi – pentru câteva minute – mă simţeam ca într-un film american. O fărâmă palidă de Las Vegas în spatele Cortinei de Fier, pe ritmuri de Michael Jackson sau Madonna. O evadare din universul gri călare pe o maşinuţă roşie, albastră, verde sau galbenă; un joc de lumini, o palpitație dansantă, o gălăgie curativă, o veritabilă relaxare cromatică…Paradoxal, vizavi de parcul de distracţii se afla o tribună (unde e astăzi benzinăria Mall) în care stăteau ştabii comunişti cu ocazia defilărilor de 23 august şi 1 mai. Două lumi diferite privindu-se faţă în faţă.

Lumea în care m-am născut s-a schimbat fundamental în doar trei decenii. Tot ceea ce părea atunci etern, imuabil, de nezdruncinat, s-a transformat într-o amintire derizorie, în pulbere și în fier vechi. Parcurile de distracții care mă hrăneau cu himere colorate s-au închis de mult. Astăzi mă uit cu aceiași indiferență la Cernobîl și la Las Vegas. Totuşi, mi-e dor de maşinuţele cu fise, chiar dacă ştiu că nu se mai poate evada nicăieri cu niciuna dintre ele…

Image

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

One Response to MAŞINUŢA CU FISE

  1. Nautilus says:

    Dacă îl întrebi pe pensionarul nostalgic de unde a apărut cenuşiul, sigur o să debiteze ceva incoerent (printre aburii vodcii) despre anii-70-construcţii-uzine-staţiuni-bani-locuri-de-muncă şi după aia a venit epoca foamei. Adică pentru el era un simplu ghinion, ca şi cum ar fi căzut un meteorit de jeg cenuşiu.

    Dar e foarte posibil ca drojdierul cenuşiu să înţeleagă ceva ce pentru un modern e mai greu de prins. Poate că pentru el tocmai lumea încremenită în cenuşiu şi rugină era cea mai bună dintre lumile posibile, fiindcă el nu avea nevoie de altceva. Ce putea face cu lumea culorii şi a informaţiei unul născut să fie sărac, conservator şi obedient, care se apăra de sărăcia din jur ţinând strâns în pumn regulile relaţiilor sociale şi familiale tradiţionale, gata să dea în cap oricui, chiar şi propriului copil, dacă se abătea de la ele?

    Un modern urăşte ideea de mizerie, mâncarea proastă, programul TV de 2 ore şi alte fineţuri de-astea fiindcă timp de o viaţă întreagă, în decembrie se fac 25 de ani, a văzut că are şansa “să facă ceva” şi s-a luptat “să dobândească ceva” (mulţi nici nu au reuşit).

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s