DEFILAREA

O zi toridă de vară. Bunica, șefa întreprinderii de repasat țesături, a plecat cu femeile din subordine la miting. M-a îmbrăcat frumos, într-un tricou cu numărul 44 pe spate (fără vreo simbolistică anume) și niște pantaloni albi, cu bretele. Eram bucuros că m-a luat cu ea. La gară am primit un steguleț roșu cu stema Partidului Comunist Român. O mare coloană s-a pus în mișcare pe Bulevardul Republicii. După viaduct era amplasată o tribună, unde stăteau ștabii și aplaudau. Mi se păreau niște zei intangibili în costume cenușii, genul de oameni care stăteau în spatele ușilor capitonate, vorbind întruna la telefon. La ei veneau toți cu ploconul, cu săru-mâna. Din slăbiciunea și dependența altora își sugeau întreaga sevă a puterii. La sfârșitul defilării am primit doi cremvurști și un citro, iar adulții au băut câte o halbă de bere. Era cam ciudat s-o văd pe bunică-mea bând bere.
Oamenii păreau relaxați, iar eu mă uitam la pancartele care erau sprijinite de copaci și bănci. Nu deslușeam sensul lozincilor lungi, scrise manual. Un bărbat a început să le strângă și să le așeze în remorca unei camionete. Unii purtau pancarte cu portretele cuplului conducător. Chiar dacă le știam din almanahuri și diverse cărți, m-am uitat fascinat la freza impecabilă a lui Ceaușeascu, la părul lui ondulat și la zâmbetul oarecum enigmatic. Eram convins că e cel mai `oț din România, după cum se spunea la rebus. Adică șmecher, deștept, toate cele… Mi-am luat însă gândul de la el când am văzut trecând pe stradă o motofurgonetă acoperită, care livra lapte alimentarelor. Nu văzusem niciodată până atunci un asemenea autovehicul și eram fascinat. Mi-am promis că atunci când voi crește voi conduce neapărat așa ceva.
După defilare am luat-o pe jos pe bulevardul Circumvalațiunii, pe lângă Întreprinderea de Reparații Auto și Fabrica 6 Martie. În fața fabricii de pâine era o brutărie, de unde ne-am luat doi covrigi cu sare.
Am ajuns acasă, am băut un pahar de sifon și m-am jucat cu niște indieni de plastic. Bunică-mea mi-a spus că n-ar fi rău să încep să învăț mai bine literele și cifrele pentru că peste trei săptămâni voi porni la şcoală. Știam câteva litere, dar nu toate. De fapt, le știam mai bine pe cele chirilice, de la televizor, de la sârbi, străduindu-mă să înțeleg ceva din filmele western, care îmi plăceau la maxim.
Eram oarecum dezamăgit de manifestația la care am fost. Mi-aș fi dorit să se întâmple ceva semnificativ, orice, dar nu s-a întâmplat nimic. M-am apucat să răsfoiesc “Almahaul Oştirii”, care stătea deasupra unui teanc de ziare sub o măsuţă. Am luat o cariocă şi i-am făcut lui Ceauşescu nişte ochelari şi mustăţi. Pesemne că e un tip al naibii de deştept din moment ce conduce ditamai ţara, m-am gândit eu, dar tot ce ţine de el e incredibil de plictisitor. Nu se întrezărea parcă nici o brumă de aventură, nu se întâmpla nimic.
Am închis plictisit almanahul şi m-am întins în pat. Am adormit gândindu-mă la Vestul Sălbatic şi la cât de interesantă ar fi viaţa mea printre cowboy, trapperi şi apaşi.

23 august 1985, Timişoara

Image

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s